Connect with us

Social

FOTO Incendiu devastator într-un autoservis din capitală. O mașină a fost făcută scrum

Publicat

pe

FOTO Incendiu devastator într-un autoservis din capitală. O mașină a fost făcută scrum

În dimineața zilei de 16 mai 2024, un incendiu violent a izbucnit într-un autoservis de pe strada Calea Basarabiei 16/1 din capitala țării. Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați și a distrus utilaje tehnice, precum și un automobil în totalitate.

La fața locului au sosit cinci echipe de pompieri ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), care au reușit să localizeze flăcările în jurul orei 09:55, grație intervenției prompte. Din fericire, în urma acestui incident nu au fost raportate victime.

În prezent, personalul IGSU lucrează intens pentru lichidarea completă a incendiului, iar cauzele și consecințele acestuia urmează să fie investigate în detaliu în următoarele zile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Social

Atenție, FALS // Spațiul online, invadat de filmulețe cu dezinformări despre activitatea guvernării. Recomandările autorităților

Publicat

pe

Atenție, FALS // Spațiul online, invadat de filmulețe cu dezinformări despre activitatea guvernării. Recomandările autorităților

Mașinăria de propagandă ia turații în R. Moldova înainte de alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea la UE, care vor avea loc la toamnă. Astfel, în spațiul online apar tot mai multe falsuri care lovesc în actuala guvernare și repetă retorica minciunoasă a Rusiei. Ieri, 30 mai, la doar o zi după ce compania Meta a închis peste 1300 de conturi afiliate cu gruparea criminală Șor, pe site-urile online cu filme și seriale piratate au apărut două filmulețe de promovare a unor pretinse acțiuni ale autorităților, scrie deschide.md.

În primul clip video se relatează despre o așa zisă inițiativă a Ministerului Educației și Cercetării, în parteneriat cu UE, de a deschide, de la 1 iunie, a unei tabere militare numite ”Apărătorii Moldovei”. În spotul presărat cu greșeli gramaticale și de exprimare, autorii acestui fake încearcă să exploateze frica moldovenilor de război. De asemenea, sunt folosite ostentativ imagini cu drapelul Uniunii Europene și cu ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, pentru a discredita parcursul european al R. Moldova.

Ministerul Educației și Cercetării al R. Moldova își asumă o misiune importantă. Să educe generația tânără în spiritul patriotismului și pregătirea de a respinge în orice moment atacurile inamice. Cu sprijinul UE, Ministerul deschide prima tabără militar-turistică pentru copii ”Apărătorul Moldovei”. Începând cu 1 iunie, pe teritoriul unde au avut loc exercițiile NATO Swift Response, elevii din clasele superioare vor învăța abilități de bază pentru apărarea patriei. Sub îndrumarea militarilor experimentați din batalionul ”Fulger”, copiii vor învăța să se orienteze în teren, să supraviețuiască în condiții de câmp și să folosească armele. Să înculce spiritul de luptă vor fi militari profesioniști din Germania, România și Ucraina” se declară în filmuleț.

Într-un alt video, se lansează un apel fals, pretins a fi din partea autorităților, ca cetățenii să susțină o așa zisă taxă patriotică, care propune ca 10 la sută din toate transferurile bănești venite din străinătate să fie vărsate în bugetul statului.

În total, 10% din suma fiecărui transfer din străinătate va aduce țării în plus 175 milioane de dolari. Acest lucru va permite reparații de drumuri, cumpărarea de computere pentru școli, instalarea comunicațiilor pe casele moldovenilor acolo unde încă nu s-a făcut din lipsă de bani. Chiar și departe de casă, este important să îți amintești de unde vii și să-ți ajuți compatrioții. Ajută Moldova, susține introducerea unei taxe patriotice – 10% din fiecare transfer din străinătate în bugetul statului” se notează în filmuleț.

Clipurile video, care apar ca publicitate, trimit utilizatorii care le accesează direct pe pagina oficială a Guvernului R. Moldova. Purtătorul de cuvânt al executivului, Daniel Vodă, a venit cu o reacție pe pagina sa de Facebook.

Dragi prieteni, am trăit ca să o vedem și pe asta. Pe site-urile cu filme piratate au apărut clipuri video sponsorizate în limba română care promovează minciuni și narațiuni inventate. Este evident că aceste clipuri sunt parte dintr-o campanie de dezinformare (Privet, Maskva!)” a scris Vodă, sugerând că în spatele autorilor acestor falsuri s-ar afla propaganda rusă.

El a venit și cu un set de recomandări pentru cetățeni cum să acționeze pentru a nu fi supuși falsurilor lansate în spațiul online.

  • Instalați extensii de blocare a reclamelor: Utilizați AdGuard sau AdBlock pentru a evita aceste falsuri.
  • Verificați sursele informațiilor: Consultați site-uri oficiale și de încredere înainte de a distribui astfel de știri.
  • Raportați conținutul fals: Dacă vedeți clipuri sau postări false, raportați-le pe platformele respective de socializare.
  • Și spuneți vă rog frumos mamei, tatei, buneilor, tantei Raia din scară și pe chat-ul de Viber a blocului puneți! Protejați familia de falsuri!

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Mai departe

Social

Moldova primește 14 blindate Piranha din Germania și un sistem de apărare antiaeriană

Publicat

pe

Moldova primește 14 blindate Piranha din Germania și un sistem de apărare antiaeriană

Astăzi, în cadrul unei vizite oficiale la Chișinău, ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a anunțat că Moldova va primi un impuls semnificativ în ceea ce privește capacitatea sa militară. Conform declarațiilor sale, țara va primi 14 blindate de tip Piranha din partea Germaniei, iar anul viitor va beneficia și de un sistem modern de apărare antiaeriană.

Această inițiativă face parte din eforturile de consolidare a capacității de apărare a Moldovei și de întărire a parteneriatului strategic dintre cele două țări. Blindatele de tip Piranha sunt cunoscute pentru mobilitatea și versatilitatea lor în diferite condiții de teren, oferind astfel Moldovei un avantaj semnificativ în întărirea securității sale naționale.

De asemenea, sistemul de apărare antiaeriană care va fi livrat în anul următor va completa eficient capacitățile militare ale Moldovei, asigurând protecția împotriva amenințărilor aeriene potențiale.

Ministrul Boris Pistorius a subliniat importanța acestor livrări nu doar în contextul securității regionale, ci și ca o manifestare a angajamentului Germaniei față de partenerii săi din Europa de Est.

De la semnarea acordului de cooperare militară dintre Moldova și Germania, relațiile dintre cele două țări au cunoscut o consolidare semnificativă, iar aceste noi livrări reprezintă un pas important în direcția consolidării securității și stabilității în regiune.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Mai departe

Social

Escrocheriile „ruda implicată în accident” fac ravagii: Victimele au pierdut aproape 1 milion de lei

Publicat

pe

Escrocheriile „ruda implicată în accident” fac ravagii: Victimele au pierdut aproape 1 milion de lei

În perioada 9 – 20 mai 2024, un grup de persoane a indus în eroare mai multe persoane, pretinzând că rudele acestora sunt implicate în accidente rutiere cu urmări grave. Sub pretextul necesității de bani pentru intervenții chirurgicale sau servicii juridice, au convins victimele să le transmită sumele solicitate, variind între 100.000 lei și 382.000 lei, însușindu-și astfel banii în mod fraudulos, anunță Procuratura.

În urma acțiunilor de urmărire penală și de investigație, au fost identificate două persoane care se întâlneau cu părțile vătămate pentru a primi banii solicitați prin escrocherie. Aceste persoane au fost reținute și sunt cercetate în stare de arest, conform mandatului emis de instanța de judecată pe 24 mai 2024.

Procuratura continuă investigațiile pentru a identifica și alți membri ai grupului infracțional și pentru a recupera prejudiciul cauzat victimelor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Mai departe

Social

Percheziții la un call-centru din capitală: Cetățean ucrainean reținut pentru mită de 20 000 de dolari

Publicat

pe

Percheziții la un call-centru din capitală: Cetățean ucrainean reținut pentru mită de 20 000 de dolari

Aseară, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), procurorii și Serviciul Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) al MAI au efectuat mai multe percheziții într-un dosar de corupere activă, vizând un cetățean al Ucrainei. Acesta a fost denunțat de șeful unui inspectorat de poliție din Chișinău, după ce i s-ar fi oferit 20 000 de dolari pentru protejarea unei afaceri clandestine.

Conform materialelor urmăririi penale, începând cu luna aprilie 2024, un grup de persoane, printre care și doi cetățeni ai Ucrainei, au încercat să corupă șeful unui inspectorat de poliție din capitală. În schimbul banilor, acesta ar fi trebuit să asigure protecția unei afaceri ilegale de prestare a serviciilor de tip „call-center”, ferind-o de controalele instituțiilor statului. Afacerea avea legături și cu alte oficii similare din Republica Moldova.

În perioada aprilie-mai 2024, cetățenii Ucrainei au oferit șefului inspectoratului suma totală de 20 000 de dolari SUA, faptă documentată de CNA în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției (IGP) și SPIA. În urma perchezițiilor efectuate la sediul call-centrului, au fost confiscate mijloace financiare în valoare de circa 250 000 de lei, mai multe dispozitive electronice de stocare a informațiilor și diverse documente relevante activității oficiului.

Un cetățean al Ucrainei a fost reținut pentru 72 de ore. Investigațiile continuă sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Mai departe

Trends